Începând cu data de 1 ianuarie 2015 a fost majorat cuantumul unei porţii de hrană la Cantina de Ajutor Social (două feluri şi desert, respectiv mâncare rece în zilele de sâmbătă şi duminică), de la 8 lei la 12 lei zilnic. În prezent beneficiază de respectiva formă de protecţie socială un număr de 102 familii, care primesc 170 de porţii […]
Jumătate dintre beneficiari au primit deja alimentele de la Uniunea Europeană
Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) a distribuit până vineri, alimente, prin Programul Operaţional „Ajutorarea persoanelor defavorizate”, la aproape jumătate dintre beneficiari (pensionari şi şomeri cu venit lunar de maxim 400 lei, persoane cu handicap grav şi accentuat, beneficiari ai ajutorului minim garantat şi ai alocaţiilor pentru susţinerea familiei) mai exact la 1642 de persoane din totalul de 3366. Tuturor celor […]
Persoane fără adăpost, ospătate cu o masă caldă de către o profesoară
O medieşeancă receptivă la semnalele din mass-media locală, care a prezentat situaţia disperată a persoanelor fără adăpost, s-a oferit să acorde o masă caldă (două feluri) beneficiarilor Adăpostului de Noapte şi de Asistenţă de Reinserţie, compartiment din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Mediaş, al cărui program a fost extins şi în timpul zilei, din cauza temperaturilor extrem de scăzute înregistrate […]
Şase săptămâni pentru depunerea dosarelor de locuinţe sociale
Persoanele care doresc să solicite o locuință socială se pot adresa, în perioada 12 ianuarie-20 februarie 2015, Direcției de Asistență Socială Mediaș în vederea completării și depunerii dosarului cu următoarele acte necesare: CEREREA TIP – se obţine de la ghişeul D.A.S. şi va fi însoţită de următoarele acte doveditoare necesare pentru evaluarea cererilor şi stabilirea listei de priorităţi: 1. Copie […]
ANUNŢ
ANUNŢ Unitatea de Asistenţă Medico Socială Mediaş organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcţii de conducere de natură contractuală vacantă, de: – 1 (una) funcţie contractuală de conducere de director al UAMS. Concursul se va desfaşura la sediul din Piaţa C.Coposu nr.3 astfel: – Proba scrisă în data de 10.02.2014 ora 10.00 – Interviu în data de […]
ANUNȚ
AJUTOARE DE ÎNCĂLZIRE 2013 – 2014 (luna decembrie) Cererile pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei , însoţite de acte doveditoare, vor fi preluate în perioada : 2 decembrie 2013 – 13 decembrie 2013 la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Mediaş ( str. A.Vlaicu nr.33, în incinta fostei şcoli de aviaţie ) Program zilnic luni – vineri 8 – 12 […]
Anunţ
Direcţia de Asistenţă Socială Mediaş organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă determinată, a unui post temporar vacant de infirmier la Creşa 2, Serviciul Creşe Asistenţă Medicală Unităţi de Învăţământ. Concursul se va desfaşura la sediul din Piaţa C.Coposu nr.3 astfel: – în data de 03.12.2013 – interviu Candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii : – să […]
ANUNT
Direcţia de Asistenţă Socială Mediaş organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a unei funcţii publice de execuţie vacante de CONSILIER CLASA I GRAD PRINCIPAL la Compartimentul Juridic . Concursul se va desfăşura la sediul din Piaţa C. Coposu nr.3, în două etape: – în data de 18.11.2013 ora 10.00 proba scrisă – în data de 20.11.2013 ora […]
Bal de caritate „Poveşti de viaţă”
Direcţia de Asistenţă Socială şi Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Mediaş, sub egida Consiliului Local al Municipiului Mediaş, organizează Balul de caritate “Poveşti de viaţă”, eveniment care marchează împlinirea a 10 ani de la înfiinţarea şi începerea funcţionării Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Mediaş. Balul se va desfăşura în data de 18 octombrie 2013, începând cu ora 18.30. Prin acest bal, la […]
La mulţi ani şi multă sănătate!
În această zi, dedicată cinstirii persoanelor vârstnice, dorim să ne exprimăm sentimentele de respect şi preţuire faţă de cei ajunşi la această vârstă. La mulţi ani şi multă sănătate!